Florin Matei

Florin Matei

Mă bucur că pot râde și caut să râd adeseori. Mă împlinește că le pot oferi altora o parte din mine și mă străduiesc să dăruiesc partea cea mai bună. Îmi place să fac lucruri care au sens. Să pun punctul pe „i”. Să îmi fac treaba metodic, punctual. 

Micile mari bucurii ale vieții mele muritoare sunt Michelle (care-mi este jumătatea perfectă), fetițele noastre (Ana și Irene). Lângă ele mă simt ca sâmburele în piersică, întreg, deplin, roditor. Protejat, iubit și responsabil. 

Dacă mă întrebi de formarea mea intelectuală, îți spun că am studiat teologie. Licența am obținut-o în 2016. Dar aprofundarea „științei de Dumnezeu” continuă și astăzi pentru mine. Fiindcă Dumnezeu e viu, iar legătura mea cu El e plină de dinamismul provocărilor cotidiene. Mă descopăr mereu slab, iar pe El, întotdeauna puternic. Puterea mea. 

Anilor mei de slujire pastorală le-au urmat cei de realizator de emisiuni la Speranța TV. Încă învăț. Încă e loc de crescut. Dar mă simt împlinit. 

Marea fericire a vieții mele nemuritoare a fost (și este) să fiu ales de Dumnezeu, să mă știu chemat de El, să mă las îndrumat de vocea Lui. Tot ce sunt, sunt în Hristos.  

Mă bucur că pot râde. Uneori, când nimeni nu mă vede, râd cu El. Cu Dumnezeu.