Marius Necula

Marius Necula
     M-am născut în 1977, în comuna Vintilă Vodă din judetul Buzău. După cursurile Liceului Mihai Eminescu din Buzău, am ales să studiez teologia în cadrul Istitutului Teologic Adventist. Ulterior am participat la cursuri (naționale și internaționale) de formare în domeniul conducerii și administrației. Pe lângă activitatea pastorală din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (am slujit în biserici din București și Brăila) am fost, și continui să fiu implicat și în domeniul educațional și cel social. Am predat limba greacă a Noului Testament, alături de teologie sistematică, etică sau metode de cercetare științifică pentru Institutul Teologic Adventist și Școala Sanitară Postliceală ,,Dr. Luca”. Un an am ocupat și poziția de director interimar pentru Școala Sanitară ,,Sănătate și Temperanță”.

Din toamna anului 2006 continui să scriu (aproape lunar) articole de actualitate și perspectivă religioasă pentru revista Semnele Timpului (www.semneletimpului.ro). De aici și aparițiile la emisiunea ,,Lumea religioasă azi” realizată de Beatrice Lospa pentru Speranța TV și Radio Vocea Speranței.

Pasiunea pentru valorile creștine m-a determinat să flu parte din echipa redacțională pentru o serie de cursuri de popularizare a Bibliei, o initiativă a Asociațiiei Sola Scriptura (www.solascriptura.ro).

Ca urmare a acestei colaborări, au urmat emisiunile Sola Scriptura, difuzate de către postul Speranta TV (ele pot fi accesate din arhiva siteului oficial al postului, www.sperantatv.ro). Inima și creierul acestor emisiuni este un bun prieten și coleg de condei și microfon, Cristian Măgură.

Din primăvara anului 2013, coordonez activitățile Asociației pentru Sănătate Educație și Familie, Filiala Muntenia (www.asef.ro). Eu cred în puterea și valoarea educației, formale și informale. Din acest motiv sunt implicat și în acțiunile educative desfășurate de Asociația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (www.asup.ro). Tot din primăvara aceluiaș an coordonez la nivelul zonei Muntenia inițiativele cu impact social ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Deoarece sunt în permanență preocupat de nou îmi place să citesc. Sunt credincios practicant, dar în același timp pasionat de știintă. Mă consider un bun cetățean, activ social dar fără preocupări politice. Timpul liber îmi place să-l petrec în natură (singur sau cu prietenii). Militez pentru un stil de viață sănătos — sunt abstinet în privința alcoolului și tutunului și consum cu reținere produse de origine animală. Îmi place să cred că sunt un soț iubitor, lucru care ar putea fi confirmat la nevoie de către Mihaela, soția mea.

În final eu vă pot spune cu tărie că:

,,Adevărata educație nu ignoră valorile cunoașterii științifice sau ale literaturii; însă mai mult decât informațiile prețuiește puterea; mai mult decât puterea, bunătatea; și mai mult decât realizările intelectuale, caracterul. Lumea nu are atât de mult nevoie de persoane cu o înaltă inteligență, cât de cele cu un caracter nobil.” Ellen White (1827 — 1915)