Abrogarea legii recursului compensatoriu adoptată de Comisia Juridică

04.12.2019 - Raportul privind proiectul de lege care stipulează abrogarea legii recursului compensatoriu a fost adoptat marți, cu unanimitate de voturi, de către Comisia Juridică. Raportul urmează să meargă în plenul Camerei Deputaților astăzi, unde va fi adoptat și trimis către promulgare la Președinție. Proiectul a fost discutat pe repede înainte, la propunerea PSD după ce Guvernul Orban a anunțat angajarea răspunderii pe această lege.
"Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și aă măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi", arată un amendament adoptat marți de Comisia juridică a Camerei și citat de Mediafax.
Amendamentul a fost propus de grupurile parlamentare ale PNL și USR.
Premierul Ludovic Orban a subliniat luni că abrogarea legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Șeful executivului a arătat că măsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi.
Proiectul, inițiat de 10 deputați PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.
Deputații vor dezbate în plen acest proiect sub rezerva primirii raportului de la Comisia juridică.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.