Amenzile majorate pentru cei care nu respectă regimul stării de urgentă, în vigoare

03.04.2020 - Românii plătesc de joi amenzi de până la 20.000 de lei, iar firmele de până la 70.000 dacă nu vor respecta regimul stării de urgență, arată Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit comunicatului GCS, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării stării de urgență.
Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei, față de valorile inițaile, cuprinse între 100 și 5.000 de lei.
„În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activității; desființarea unor lucrări; refacerea unor amenajări”, potrivit GCS.
Aceste măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.