CFR suplimenteaza trenurile pentru cei care calatoresc la Arges, la inmormantarea Regelui Mihai

15.12.2017- CFR Călători suplimentează, Sâmbătă, capacitatea de transport pe ruta Bucureşti Nord - Curtea de Argeş şi retur, pentru pasagerii care vor călători la ceremonia de înmormântare a regelui Mihai, potrivit unui comunicat de presă emis de companie.
Astfel, la ora 11:30 va pleca din Gara de Nord Bucureşti trenul IR 1785, suplimentat cu două Săgeţi Albastre, cu sosiri în Piteşti la ora 13:26 şi în Curtea de Argeş la ora 14:29, având opriri în toate staţiile din parcurs conform mersului de tren, iar la ora 18:10 va pleca din Curtea de Argeş trenul suplimentar IR 12122, cu sosiri în Piteşti la ora 18:55 şi în Bucureşti Nord la ora 20:37.
De asemenea, în funcţie de cererile de trafic, CFR Călători poate suplimenta operativ capacitatea de transport spre /dinspre Curtea de Argeş .
CFR solicită pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii pot consulta pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, pot apela numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau se pot adresa personalului din staţii.