Proiectul de lege pentru modificarea programului "Prima Casă", adoptat de Senat

19.09.2019 - Senatul a aprobat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare acestuia.
Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi „pentru” și 10 abțineri.
În noul proiect se introduce pragul de venit pentru beneficiarii Programului: veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei.
Pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.
Se menține avansul minim de 5 % din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.